Prezenta achiziție are ca obiect execuția lucrărilor în cadrul proiectului „MODERNIZARE STRĂZI ȘI DRUMURI ÎN LOCALITATEA VIDRA, COM. VÂRFURILE, JUD. ARAD” și este inițiată în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere locale și a condițiilor de circulație pe teritoriul administrativ al Comunei Vârfurile. Necesitatea realizării investiției rezultă din starea actuală a infrastructurii rutiere vizate și din necesitatea asigurării unor condiții corespunzătoare de acces, mobilitate, siguranță și confort pentru locuitori și ceilalți participanți la trafic. Proiectul presupune modernizarea a 10 sectoare de străzi rurale secundare, cu o lungime totală de aproximativ 3,4 km, precum și a două sectoare de drumuri locale – DC 42b și DC 42, cu o lungime totală de aproximativ 5,1 km, situate pe teritoriul administrativ al localității Vidra, comuna Vârfurile, județul Arad, atât în intravilan, cât și în extravilan. Prin realizarea investiției se urmărește modernizarea unei lungimi totale de aproximativ 8,5 km de infrastructură rutieră locală, în conformitate cu documentația tehnico-economică aprobată și cu cerințele tehnice prevăzute în documentația de atribuire. Obiectivul de investiții are caracter multianual, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local, finanțarea fiind asigurată din bugetul local al Comunei Vârfurile, precum și, după caz, din alte surse de finanțare legal constituite și/sau atrase de Autoritatea Contractantă.
Durată
36 luni
Garanție participare
118.468,46 RON
Loc livrare/execuție
LOCALITATEA VIDRA, COM. VÂRFURILE, JUD. ARAD
Pretul ofertei
60%
Componenta financiara
Experienţa deţinută de șeful de șantier/șef de proiect/manager de proiect
10%
Se puncteaza experienta detinuta in pozitia de șef de șantier/șef de proiect/manager de proiect in cadrul unor contracte de executie lucrari de constructie noua si/ sau modernizare si/ sau reabilitare strazi comunale, municipale, etc. Ofertele care prezinta un numar mai mare de 7 contracte similare vor fi punctate cu punctajul maxim. În cazul în care documentele prezentate în susținerea cerinței sunt incomplete sau neclare, Autoritatea Contractantă va solicita clarificări ofertantului, în conformitate cu prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016. Neprezentarea documentelor solicitate prin clarificări, în termenul stabilit de Autoritatea Contractantă, atrage excluderea ofertantului din procedură. Pentru a demonstra experiența profesională ofertantul va prezenta în cadrul propunerii tehnice la data depunerii ofertei pentru prezenta procedura: recomandări emise de Beneficiar (Beneficiarul final al contractului) /decizii de numire/fișa de post/contractul de muncă/procese verbale de rec
Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor
30%
Pentru factorul de evaluare "Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor" a fost stabilit un număr de 6 (şase) subfactori care vor fi utilizaţi de comisia de evaluare ca puncte de reper în aprecierea factorului.