Scopul proiectului este îmbunătățirea accesului egal la educație preșcolară de calitate în Municipiul Dorohoi, prin construirea unui corp nou pentru grădinița cu program prelungit nr. 4, contribuind la o Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, în acord cu Pilonul european al drepturilor sociale. Prin această investiție se urmărește asigurarea unui spațiu educațional modern, sigur și incluziv pentru 60 de preșcolari, în trei săli de grupă, fiecare cu o capacitate de 20 de copii. Noul corp de clădire (C4) va avea o suprafață construită de 573,81 mp și o suprafață desfășurată de 1179,25 mp, asigurând infrastructura necesară pentru desfășurarea procesului educațional la standarde ridicate, inclusiv pentru învățarea la distanță sau online. Scopul proiectului il reprezinta extinderea și modernizarea infrastructurii educaționale preșcolare, rezultând în creșterea capacității de școlarizare și în îmbunătățirea calității actului educațional. Obiectivul acestei priorități este imbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online. Principalele lucrări de intervenție vizează: • Lucrări de infrastructură: realizarea fundațiilor continue și a plăcii pe sol din beton armat. • Lucrări de suprastructură: execuția structurii de rezistență din cadre din beton armat monolit (stâlpi, grinzi, planșee). • Lucrări de zidărie: realizarea pereților exteriori și interiori din zidărie GVP, cu grosimi între 10-30 cm. • Lucrări de termoizolație: aplicarea sistemelor de izolație pentru toate elementele expuse, inclusiv pereți exteriori, planșee, pardoseli, și socluri. • Lucrări de închideri și finisaje exterioare: montarea tâmplăriei exterioare din aluminiu cu geam termoizolant tripan, finisarea fațadelor cu tencuială decorativă și placaj de lemn, execuția teraselor necirculabile. • Lucrări de finisaje interioare: placări, zugrăveli și finisaje adaptate funcțiunii educaționale – mochetă în sălile de grupă, covor PVC în zonele de activitate, gresie în spațiile tehnice și administrative. • Lucrări exterioare aferente: trotuare, alei, platforme betonate, spații verzi și terenuri de joacă. Destinația spațiilor propuse Clădirea propusă va avea destinația de unitate de învățământ preșcolar. Organizarea funcțională este următoarea: Parter: este împărțit în zona pentru preșcolari, care cuprinde zona de acces cu filtru medical și sala de mese, zona pentru personal, care constă în zona de vestiare, zona de bucătărie și zona de spălătorie și curățenie. Etaj: sunt organizare trei săli de grupă cu vestiare, grupuri sanitare și dormitoare proprii și o sală de activități. Accesul principal în clădirea propusă se realizează pe latura sud-estică a clădirii, prin intermediul unei alei pietonale, iar cele două accesuri secundare pentru personal sunt amplasate pe fațada posterioară. De asemenea, este prevăzut un acces secundar spre sala de mese pe latura sud-vestică, printr-un spațiu închis și acoperit care face legătura cu corpul existent C3.
Durată
24 luni
Garanție participare
74.200,00 RON
Loc livrare/execuție
UAT MUNICIPIUL DOROHOU, str. Grigore Ghica, nr. 51, Municipiul Dorohoi, județul Botoșani, CF 56174.