Obiectul achiziției îl constituie o misiune completă și integrată de proiectare, de la fundamentarea soluției prin Studiul de fezabilitate până la documentația de autorizare și proiectul tehnic cu detalii de execuție, inclusiv investigațiile, studiile, expertizele, documentațiile pentru avize/acorduri, verificarea tehnică independentă și cerințele BIM/openBIM. Serviciile trebuie să conducă la documentații autorizabile, executabile, coordonate interdisciplinar și verificabile din punct de vedere tehnic, financiar și informațional. Complexitatea este ridicată din cauza caracterului și amplasamentului obiectivului. Cetatea Piatra Șoimului este monument istoric și sit arheologic grupa B, cod LMI BH-I-s-B-00988, amplasat în situl Natura 2000 ROSCI0322 Muntele Șes, pe un promontoriu calcaros cu relief accidentat, diferențe importante de nivel, acces logistic dificil și zone cu incertitudine arheologică, geotehnică și speologică. Proiectarea trebuie să integreze lucrările executate anterior prin PT Faza I și PT Faza II ca situație existentă și să evite orice suprapunere sau dublă finanțare. Intervențiile proiectate sunt cele nouă poziții prevăzute în Tema de proiectare și preluate în Caietul de sarcini: 1. Pod de acces peste șanțul de apărare al cetății; 2. Reconstruirea și punerea în valoare a nivelului de pe latura de nord a cetății; 3. Cercetarea, degajarea, amenajarea și valorificarea Peșterii Mari – Peștera Șuticoasa; 4. Dotarea donjonului și transformarea nivelurilor în spații pentru exponate; 5. Alee/traseu de acces către Cetatea Piatra Șoimului și către Peștera Șuticoasa; 6. Consolidarea și punerea în valoare a turnului de lângă Valea de Șinteu; 7. Consolidarea și reabilitarea zidurilor de la incinta cetății – zona sud-estică, inclusiv cercetarea arheologică și punerea în valoare a fântânii existente; 8. Dotări ale cetății – mobilier, semnalistică, iluminat/proiectoare, soluții QR, elemente expoziționale, supraveghere video și antiefracție și celelalte dotări justificate prin proiect; 9. Reconstrucția unei încăperi din partea superioară a cetății, cu acces direct din donjon, exclusiv în limitele fundamentate prin date istorice, arheologice și structurale verificabile. La etapa de ofertare, documentul tehnic de bază pus la dispoziție este Tema de proiectare. Certificatul de urbanism va fi obținut/emis de Beneficiar, iar avizele și acordurile vor fi gestionate tehnic de proiectant în baza documentațiilor pe care acesta le elaborează. Lipsa unor documente administrative și a tuturor investigațiilor la data lansării procedurii reprezintă o constrângere asumată și gestionată prin obligația prestatorului de a verifica situația existentă, de a realiza investigațiile necesare și de a adapta coordonat soluția. Resursele interne pentru procedură sunt asigurate prin responsabilul de achiziții publice Cristian Vinter, echipa de implementare a proiectului și personalul tehnic, juridic, financiar și administrativ al UAT Orașul Aleșd. În cazul în care natura evaluării o impune, autoritatea contractantă poate coopta experți tehnici, fără transferarea responsabilității decizionale a comisiei de evaluare. Prin urmare, documentația de atribuire trebuie să fie suficient de clară și detaliată pentru a limita dependența de interpretări ulterioare, iar criteriile de evaluare trebuie să fie verificabile și aplicabile uniform. Vizitarea amplasamentului este recomandată ofertanților, fără a fi obligatorie și fără ca lipsa vizitei să constituie motiv de respingere. Obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea achiziției 1. Elaborarea SF complet, fundamentat pe date actualizate, scenarii/variante și costuri realiste, pentru toate intervențiile din Tema de proiectare. 2. Elaborarea DTAC și a documentațiilor tehnice necesare avizării și autorizării, cu integrarea condițiilor impuse de certificatul de urbanism și de avizatori. 3. Elaborarea PT+DE complet, coordonat pe specialități, cu detalii de racord între lucrările noi și situația existentă, caiete de sarcini, antemăsurători, liste de cantități și documentații economice. 4. Predarea documentațiilor tehnice verificate de verificatori atestați, independenți funcțional și profesional de proiectanții care au elaborat documentațiile verificate. 5. Implementarea BIM/openBIM pe toate fazele contractate, cu Pre-BEP, BEP, CDE, MIDP/RACI, modele interoperabile, coordonare și trasabilitatea informației. 6. Integrarea cerințelor de patrimoniu, arheologie, Natura 2000, Peștera Șuticoasa, NEB, DNSH, accesibilitate și reziliență climatică. 7. Asigurarea unei delimitări fără echivoc a lucrărilor existente față de cele noi, pentru prevenirea dublei finanțări. 8. Predarea livrabilelor electronice în formatele stabilite și a două exemplare finale pe suport hârtie, semnate și, după caz, ștampilate – un exemplar pentru șantier și un exemplar pentru arhiva autorității contractante. 9. Asigurarea obligațiilor care revin proiectantului potrivit legislației aplicabile pe durata execuției, fără ca acestea să înlocuiască dirigenția de șantier sau responsabilitatea tehnică cu execuția.
Durată
7 luni
Garanție participare
4.077,52 RON
Loc livrare/execuție
UAT Orașul Aleșd, str. Bobâlna, nr. 3 Cetatea Piatra Șoimului (Cetatea Șinteu/Piatra Șoimului) amplasată în satul Peștiș, oraș Aleșd, județul Bihor, în zona Valea de Șinteu
Pretul ofertei
40%
Componenta financiara
F2 – Metodologia de prestare și planificarea fazelor
20%
F2.1 – Mobilizare, documentarea situației existente și investigații – 5 pct. F2.2 – Elaborarea și validarea SF – 5 pct. F2.3 – Flux DTAC / avize / autorizare – 5 pct. F2.4 – Dezvoltarea PT+DE, coordonarea interdisciplinară și verificarea tehnică independentă – 5 pct.
F3 – Experiența specialistului/coordonatorului pentru patrimoniu-restaurare
20%
Se punctează experiența suplimentară a persoanei desemnate pentru executarea contractului, distinct de drepturile/atestările minime impuse de lege. Proiect relevant: participarea în rol de proiectare și/sau coordonare de specialitate la elaborarea unor documentații tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice și/sau ansamblurilor/siturilor construite protejate, documentații recepționate/acceptate de beneficiar.
F4 – Experiența specialistului coordonator structuri/consolidări
20%
Se punctează experiența suplimentară a persoanei desemnate pentru executarea contractului. Proiect relevant: participarea în rol de proiectant/coordonator structură la documentații tehnice pentru consolidarea, punerea în siguranță sau intervenția asupra construcțiilor existente cu structură/zidării complexe și/sau asupra monumentelor istorice, documentații recepționate/acceptate de beneficiar.