Situația proiectată Pentru aducerea drumului la parametrii doriți de Beneficiar și obligatorii conform legislației, lucrările au fost stabilite pe baza studiilor de teren și a expertizei tehnice, reproiectarea realizându-se cu păstrarea, pe cât posibil, a soluțiilor inițiale privind traseul și soluția de modernizare, cu actualizarea traseului în funcție de limitele actuale de proprietate. a. Traseul în plan Lucrările de modernizare se vor realiza pe traseul existent, evitându-se, pe cât posibil, situațiile care impun exproprieri sau demolări. Viteza de proiectare este de 25 km/h. Lucrările presupun corectarea elementelor geometrice în plan, profil longitudinal și transversal și realizarea unui sistem rutier modern, care să permită circulația în condiții de siguranță și confort. Din cauza spațiului restrâns dintre limitele de proprietate, razele curbelor în plan sunt cuprinse între 6 m și 250 m. b. Profilul longitudinal Profilul longitudinal prezintă rampe și pante cuprinse între 0,50% și 13,89%. Niveleta proiectată urmărește linia actuală a terenului, cu modificări reduse, astfel încât pietruirea existentă să poată fi utilizată ca strat de formă, fiind proiectată la aproximativ 45–50 cm peste cota terenului existent. Razele de racordare verticală sunt, în general, cuprinse între 300 și 4.000 m, cu excepții de 200 m pentru evitarea unor lucrări importante de terasamente. c. Profilul transversal Profilul transversal va avea, în general, o pantă unică de 2,5% spre șanț sau rigolă și va cuprinde: parte carosabilă: 3,00–5,00 m; acostament de 0,50 m din piatră spartă pe o parte; rigolă carosabilă, rigolă de acostament sau rigolă pereată cu beton pe partea opusă. Acolo unde limitele de proprietate și configurația terenului permit, sunt prevăzute platforme de încrucișare, cu partea carosabilă totală de până la 6 m. d. Scurgerea apelor Pentru colectarea și evacuarea apelor de suprafață sunt prevăzute rigole pereate cu beton, rigole carosabile, rigole de acostament și șanțuri ranfort. Pentru continuitatea șanțurilor în dreptul accesurilor sunt prevăzute două podețe Φ400 din tub corugat SN8, cu lungimea de 10 m fiecare. Pentru evacuarea apelor pluviale sunt prevăzute podețe transversale Φ840 din tuburi corugate SN8, cu camere de cădere spre amonte. Podețele existente de la km 4+860 și km 4+880 se vor menține, decolmata și completa cu camere de cădere amonte. În zonele afectate de torenți se vor realiza lucrări de preluare și evacuare a apelor pluviale. e. Structura rutieră Structura rutieră proiectată este: 5 cm BA16 rul 70/100; 8 cm macadam ordinar; 15 cm piatră spartă amestec optimal; 20 cm balast; pietruirea existentă, scarificată, reprofilată și compactată. În zonele în care sunt necesare umpluturi pentru atingerea cotelor proiectate, acestea se vor realiza din balast, după reprofilarea pietruirii existente. Accesurile la proprietăți și drumurile laterale vor avea următoarea structură: 5 cm BA16 rul 70/100; 15 cm piatră spartă amestec optimal; 30 cm balast. f. Lucrări de sprijinire Pentru preluarea diferențelor de nivel și protejarea terasamentului sunt prevăzute ziduri de sprijin de rambleu și de debleu din beton armat, cu talpă. Între km 0+560–0+600, pe partea dreaptă, și km 4+440–4+800, pe partea stângă, este prevăzută o fundație adâncită de parapet, cu lungimea totală de 444 m. Zidurile existente se vor păstra, completa cu dren și racorda la taluzuri, executându-se reparații unde este necesar și finalizându-se lucrările de rostuire și tencuire cu mortar de ciment. g. Etape de lucru Principalele etape sunt: îndepărtarea stratului de pietruire contaminată; scarificarea, reprofilarea și compactarea zestrei existente; realizarea fundației din balast și piatră spartă; realizarea lucrărilor de sprijinire și pentru scurgerea apelor; realizarea stratului de macadam și a stratului din mixtură asfaltică; realizarea acostamentelor din piatră spartă; montarea parapeților de siguranță; montarea indicatoarelor și executarea marcajelor rutiere. h. Siguranța circulației și semnalizarea lucrărilor Pentru siguranța circulației sunt prevăzute indicatoare rutiere și parapeți de siguranță H1 W2 în zonele cu rambleu înalt și pe exteriorul curbelor cu raze mici, respectiv H2 W2 pe coronamentul zidurilor de sprijin de rambleu. Lucrările se pot executa și sub circulație, pe tronsoane determinate în funcție de tehnologia de execuție și natura intervențiilor. Pe zonele în care se intervine la sistemul rutier se va institui restricție de viteză de 10 km/h, iar punctele de lucru vor fi semnalizate corespunzător. Semnalizarea finală constă în montarea indicatoarelor și executarea marcajelor rutiere.
Durată
84 luni
Garanție participare
125.218,40 RON
Loc livrare/execuție
Comuna Moieciu, Judetul Brasov
Pretul ofertei
75%
Componenta financiara
Experiența profesională specifică a Expertului cheie Șef șantier
10%
Se vor puncta proiectele/contractele în cadrul cărora expertul propus a desfășurat activități specifice funcției de șef șantier în cadrul unor contracte având ca obiect lucrări de construcții și/sau reabilitare si/sau extindere si/sau modernizare drumuri. Lipsa implicării specialistului în cadrul a minimum 1 contract atrage respingerea ofertei ca neconformă.
Termenul de garantie
10%
Garanția minimă care trebuie acordată lucrării este de minim 36 luni conform prevederilor caietului de sarcini, calculate de la data recepției la terminarea lucrărilor. Autoritatea Contractantă acordă punctaj pentru ofertele care prezintă o perioadă de garanție a lucrărilor suplimentară (până la maxim 24 luni) față de perioada de notificare a defecțiunilor minim acceptată de 36 luni. - termenul minim de garanție a lucrărilor acceptat de Autoritatea Contractantă este de 36 luni de la recepția la terminarea lucrărilor; - termenul maxim de garanție a lucrărilor acceptat de Autoritatea Contractantă este de 60 luni de la recepția la terminarea lucrărilor
Termenul de executie a lucrarilor
5%
Se va puncta termenul ofertat pentru executia lucrarilor.