Clădirea (an construire 1965, regim de înălțime cu 3 niveluri, înălțime supraterană totală 13,92 m, suprafață construită 778 mp, suprafață desfășurată totală 2.334 mp) se încadrează, conform Expertizei tehnice nr. 121/2025 (ing. Munteanu Dan, expert tehnic atestat MDLPA), în categoria de importanță „C” (normală) și clasa de importanță „II”. Structura de rezistență se încadrează în clasa III de risc seismic; lucrările propuse au ca scop dotarea, modernizarea și reabilitarea imobilului și NU influențează rezistența și stabilitatea clădirii existente și nici nu modifică gradul de asigurare seismică al acesteia. Lucrările se execută în conformitate cu Proiectul Tehnic de execuție elaborat de S.C. ARHISILV S.R.L. (proiect nr. 45/2025, octombrie 2025), cu Expertiza tehnică nr. 121/2025, cu Autorizația de Construire nr. 3 din 16.01.2026 (înregistrare nr. 1619 din 12.01.2026) și cu documentațiile de specialitate anexate. Categoriile de lucrări prevăzute sunt următoarele: A. Eficientizare energetică și arhitectură • Termoizolarea fațadei — parte vitrată (înlocuirea tâmplăriei exterioare, inclusiv cea aferentă accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată) și parte opacă (termoizolarea pereților exteriori); • Termoizolarea subsolului la nivelul tavanului și a plăcii de peste ultimul etaj; • Înlocuirea învelitorii cu țiglă metalică, cu reparații/consolidări locale ale șarpantei acolo unde este necesar; • Refacerea sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice (jgheaburi și burlane); • Desfacerea învelitorii copertinelor, termoizolarea acestora (polistiren extrudat de 15 cm la partea superioară și 3 cm la intrados) și hidroizolarea cu membrană PVC; • Demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele clădirii; • Recompartimentări și schimbarea funcționalității unor spații, cu echiparea cu sistemele, aparatele și obiectele impuse de normele sanitare și de securitate la incendiu; • Refacerea pardoselilor și a finisajelor interioare, inclusiv înlocuirea integrală a tâmplăriei interioare. B. Instalații electrice • Modernizarea/înlocuirea instalațiilor electrice interioare (alimentare, distribuție, iluminat normal și de siguranță, prize și forță); • Montarea sistemului de panouri fotovoltaice pe acoperiș, cu structura de susținere aferentă. C. Instalații termice și sanitare • Modernizarea/înlocuirea instalațiilor termice — sursă de agent termic de tip pompă de căldură aer-apă tip chiller (agent apă-glicol), schimbător de căldură în plăci de 200 kW (Q = 33 m³/h), pompe de circulație, vase de expansiune de 300 l și 35 l, modul de automatizare și ventiloconvectoare tip parapet; sisteme de ventilare cu recuperare de căldură cu dublu flux, montate în perete (600 și 240 m³/h); • Modernizarea/înlocuirea instalațiilor sanitare interioare; prepararea apei calde menajere de consum cu boiler termoelectric monovalent de 300 de litri (serpentină termică și rezistență electrică). D. Instalații de siguranță și securitate • Instalația de detecție, semnalizare și avertizare la incendiu; • Instalația de stingere a incendiilor; • Instalația de supraveghere video (CCTV); • Instalația de voce-date. E. Accesibilitate • Achiziționarea și punerea în funcțiune a unui elevator cu șenile pentru scări, destinat persoanelor cu dizabilități, împreună cu refacerea finisajelor de pe rampele și podestele existente (lățime minimă 1,20 m la rampe și 1,50×1,50 m la podeste). F. Amenajări exterioare • Amenajarea terenului de baschet (placă-suport peste pământ, înlocuirea suprafeței de joc și împrejmuire proprie); refacerea trotuarelor și a aleilor din imediata proximitate a clădirii; demontarea și refacerea împrejmuirii; reconfigurarea zonelor de joacă și a aleilor (alei pavate și suprafețe de joc acoperite cu covor cauciucat/tartan) și realizarea zonei de joacă prin achiziționarea de mobilier specific — conform pieselor desenate. H. Organizare de șantier Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier, inclusiv montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice și funcționale care necesită montaj. Contractantul are obligația de a lua toate măsurile de protejare a lucrărilor executate și a materialelor pe durata execuției, precum și de gestionare a deșeurilor conform prevederilor legale și principiului DNSH, cu aducerea amplasamentului la starea inițială la finalizarea lucrărilor.
Durată
18 luni
Garanție participare
73.707,82 RON
Loc livrare/execuție
Municipiul Hunedoara, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 7, jud. Hunedoara
Pretul ofertei
70%
Componenta financiara
Demonstrarea unei abordări și metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților
10%
Componenta tehnica
Utilizarea materialelor de finisaj cu emisii reduse de compuși organici volatili (COV) — materiale low-VOC
10%
Componenta tehnica
Perioada de garanție extinsă acordată lucrărilor (peste minimul de 60 de luni)
10%
Componenta tehnica